Foto: din surse deschise
Astăzi, această metodă a fost uitată de mulți
Cotletele bunicilor noastre evocă și astăzi o nostalgie caldă. Erau suculente, fragede și aveau o aromă specială care este greu de reprodus. Secretul stătea într-un ingredient simplu – semolina. Aceasta se adăuga la carnea tocată în loc de pâine sau împreună cu aceasta.
Semolina absorbea bine excesul de umiditate și păstra sucurile în interiorul cotletelor. Datorită acestui fapt, carnea a rămas moale chiar și după prăjire. În plus, grișul a făcut carnea tocată mai omogenă – cotletele nu s-au dezintegrat și și-au păstrat perfect forma pe tigaie.
Gospodinele apreciau grisul pentru disponibilitatea și versatilitatea sa: era ieftin și întotdeauna la îndemână. Unele au adăugat-o în prealabil la carnea tocată și au lăsat-o să stea – semolina s-a umflat și a făcut cotletele și mai fragede.
Culinarii remarcă faptul că semolina acționa ca un fel de „element de legătură”. Ea putea înlocui ouăle sau pâinea, care nu erau întotdeauna suficiente.
Astăzi, mulți oameni au uitat de această metodă. Dar cei care îndrăznesc să o încerce din nou sunt surprinși de rezultat. Rețetele moderne folosesc adesea pesmet, dar semolina este cea care conferă cotletului acea suculență de neegalat.
Nutriționiștii confirmă: o cantitate mică de semol nu dăunează valorii nutritive a mâncării, ci dimpotrivă – o face mai echilibrată. Unele gospodine experimentează cu carne tocată de pui sau pește, adăugând semolă, și obțin întotdeauna cotlete foarte moi.
Observații:
